Despre mine

Brk 23

Fara descriere!

Blogs Home » Life » Natura » Evadare la munte

Evadare la munte

Pentru cei care mai fac turism de weekend, la munte, ar putea fi interesant! Lasa un comment pe blog pentru intrebari, pareri sau chiar sfaturi pt. mine! Poate ne vedem la munte...

Articole Blog

01. Long way back... (vf. Omu) - Aug 17, 2012 9:09:00 PM





Ziceam anul trecut ca vreau sa mai ajung inca odata la munte pana sa vina frigu, si chiar am ajuns. Dar am o lene extraordinara si abea acum, dupa un an, mi-a trecut putin incat sa postez ceva.
Pentru ca data trecuta am ajuns la munte cu trenul si numai intamplari frumoase n-am avut, m-am hotarat ca de data asta sa vin cu masina... mare gresala, nu mi-am dat seama ca e weekend si drumu spre munte devine o mare pracare.
Stabilesc cu Vedeta unde mergem, vremea promitea sa fie frumoasa, toate bune, dar daca tot nu mergeam cu trenul am zis sa mai pacaleasc pe cineva sa vina cu noi. Pana la urma am reusit sa mai conving inca doua personaje, pe Oxford care venise pregatit si pe Negru care venise in blugi si fara rucsac...



Plec la munte, ajung la munte si chiar daca nu pare, e o performanta. Pe serpentinele alea sunt multi prosti care nu stiu sa aprecieze viteza in curbele stanse, de te trezesti cu ei pe contrasens; si uite-asa poti sa pleci spre munte, dar sa ajungi la spital.
Am ajuns in Busteni si stiam ca inainte de a se termina orasul se face o staduta la stanga ce duce spre Valea Cerbului... de bine ce stiam am ajuns in Azuga. Pana la urma am nimerit si zona unde focul nu arde fara sa-ncinga un gratar.



Asta a fost traseul spre vf. Omu si-napoi; am urcat pe linia rosie si a m coborat pe cea albastra. Desi daca ar fi sa-l mai fac odata asi urca invers. Pe partea cu dunga albastra e mai multa padure si e mai racoare fata de Valea Cerbului, unde dupa ce termini portiunea cu padure, te bate Soarele in cap pana sus. Pe partea cu Bucsoiu Mare sunt zone unde trebuie sa te ajuti de lanturi sa poti urca, in timp ce pe V. Cerbului doar ultimii 400 de metrii simti ca-i urci.

Urcam pe Plaiul Fanului, apoi coboram tot ce am urcat pana la Poiana V. Cerbului. Padurea de pe acest deal este superba, mai ales partea dinspre est; sau ce-l putin asa mi se pare mie pentru ca imi aduce aminte de un anume loc unde am fost odata cand eram mic...
Poiana V. Cerbului e incredibil de frumoasa... vi aici, te intinzi pe iarba si uiti de tot. Singurul defect poate fi acela ca se afla langa o stana si poate mai latra o vaca, mai muge un caine...
Dar e destul loc, mai ales ca aceasta poiana se uneste cu cea a Costilei.

Ca tot veni vorba de vaci, de aici si pana aproape sa iesim din padure, era numai balega pe toata poteca... si cum mirosea... ceva de vis... iti venea sa-ti umplii rucsacu, s-o aduci acasa si sa dai si la vecini sa se bucure si ei! Ceva mai tarziu am gasit si sursa... si sursa nu era singura.
Am ramas uimit ce echilibru pot avea vacile... cum se catarau pe rocile alea si cum o luau la fuga pe marginea prapastiei. Ma tineam de pom si ma lua cu rau de inaltime numai cat ma uitam la ele.


Cand am iesit din padure si a vazut Negru cat mai e pana sus... a inceput sa se vaite ca nu mai poate, ca-l dor picioarele, ca vrea acasa.
Ne-am oprit sa mancam putin, am mai ras pe seama lui si l-am ambitionat sa mai urce. Daca renunta trebuia sa coboram cu el, pentru ca o regula spune ca pe munte, niciodata nu lasi pe cineva in urma sau sa coboare singur daca nu mai poate continua.
Cat am stat pe loc au iesit vacile din padure si i-am zis lu' Negru sa ne grabim ca ne prind din urma si fac si alea misto de el.

Alta regula spune ca atunci cand inatalnesti alti oameni pe munte e frumos sa dai buna ziua, nu sa treci pe langa ei ca pe langa un pom.
Pe munte nu e ca pe trotoar in oras, unde fiecare se grabeste sa ajunga undeva si n-au timp sa te intrebe cat e ceasul, ori sa se opreasca pentru cateva momente, sa respire adanc si sa admire peisaju... peisaj ce de altfel nu-l gasesti acolo. Pentru el ne intalnim pe o poteca la munte, unde suntem prea aproape unul de altul incat sa trecem indiferenti.



Inapoi la Negru, care, sustinut de incurajarile noastre ca nu mai e mult pana sus, a reusit sa mai urce ceva. pana la urma si-a dat seama si el ca putin, putin, da varful muntelui tot departe era. Ne-am intalnit cu un grup de turisti cu nationalitati diferite, printre care erau si romani, iar Negru a hotarat sa coboare cu ei. In alte circumstante am fi coborat cu el, dar pentru ca acei turisti coborau in acelasi loc unde parcasem masina si nici Negru nu era minor, il lasam sa coboare si continuam pana sus... care "sus" era la 40 de minute departare. De aici si vorba "s-a inecat ca tiganu la mal"

Am ajuns, 2500m, inca 97.5km si ajungeam in spatiu. La altitudinea asta am dat peste un corb si o acvila, dar erau ocrotite de lege si n-am putut sa le mancam.
Infigem steagu', admiram peisajul, facem cateva poze sa vada si Negru cum e sus si ne punem la masa... in meniu era tot ce-am gasit prin rucsac. Ca desert am servit niste somn, eu si Oxford dormisem doar 2-3 ore inainte sa venim la munte. Cum stateam noi ca gusterii la Soare intr-o letargie comuna, cine crezi ca ne suna sa ne intrebe cat mai avem pana jos? Ha... ne-am culcat la loc.
Pe la 4, cu greu ne-am desprins capu' de gravitatia de la nivelul solului, si am plecat.
Pentru coborare aveam mai multe variante, sa ne rostogolim pana jos, sa ne dam cu parapanta, sa ne teleportam, sau sa asteptam eroziunea naturala a muntelui, dar pana la urma am decis sa incercam ceva nou si am coborat ca de obicei.
Curand realizam ca a fost o idee proasta, pentru ca somnu ala ne-a inmuiat de tot picioarele, dar dupa ce am urcat si vf. Bucsoiu Mare ne-am mai revenit si am hotarat ca vom avansa inainte si vom cobora la vale.

E foarte frumoasa aceasta portiune de traseu. Are poteci foarte frumoase, zone largi acoperite cu roci si fara vegetatie, portiuni unde, daca nu ar exista lanturi, ar fi foarte greu sa cobori, si inainte de padure e o portiune cu jneapan inalt si cu poteci inguste. Portiunea asta e plina cu mure.
Putin sub cota 2000 am vazut si o familie de capre negre cu pui, nu pareau deranjate de noi, dar am pastrat distanta si n-am facut galagie.
Noaptea, de pe Bucsoiu Mare, se vede inundat in lumina Brasovul si alte orase... la fel si cerul.


Pentru ca ne opream des sa admiram imprejurimile, Soarele disparuse din peisaj si realizam ca nu mai e mult timp pana se intuneca. Atunci ne-am inatalnit cu niste turisti care se duceau la cabana Malaiesti si daca tot aveau chef de vorba am mai stat 15 minute cu ei. Si uite-asa, cand am ajuns inapoi in Poiana V. Cerbului, mai erau 30 minute de lumina. Stiam ca e plina cu ursi partea asta de padure si am marit pasul. In padure era deja noapte... poti doar sa-ti imaginezi si sa razi de cum alergam noi ca bezmeticii prin padure facand galagie sa nu ne pape ursu'.


Nu-mi venea sa rad atunci, dar cand am ajuns la masina unde ne astepta Negru de vreo 5 ore si ne-a povestit ce-a patit, am ras tot drumu'. A ramas ca nu mai spunem la nimeni.
Cum zic astia la stiri, coada se intindea pe mai multi kilometrii. Din Busteni pana in Sinaia cred ca am facut aproape doua ore. Si ca sa nu uit in ce tara traiesc, aproape de casa am prins si bariera la calea ferata... 40 de minute a durat... simteam cum jegosii astia de la putere, de mana cu politistii si cu toti retardatii aia de i-au ales, isi bat in mod direct joc de viatza mea.



La munte e mereu o placere, dar drumul si prin ce treci sa ajungi acolo te descurajeaza total, mai ales cand te duci sa stai o zi.
Dupa toate astea Negru a promis ca nu mai vine sa urce pe munte niciodata, desi pentru el a fost prima data... si toti stim ca prima data e mai greu, mai ales cand termini prematur...

Pana la tura urmatoare... numai bine!
La revedere.

Poze:































































































































02. Poiana Velicanului si Castelul Bran - Aug 11, 2012 9:34:00 PM





Poiana Velicanului este o zona superba si foarte linistita, departe de orice drum public. Situata la 900m altitudine si fiind inconjurata de munti si paduri, nu are temperaturi foarte scazute in jumatatea verde a anului. Poti urca aici pe un drum de cativa km facut special pentru pensiunea "Poiana Velicanului", dar nu este asfaltat si nici foarte nivelat nu este. Chiar si asa, cu putina rabdare, o masina de oras poate sa urce pana acolo.
Nu vreau sa fac nici reclama nici antireclama pensiunii, pentru ca nu despre ea este vorba.
















Aici sunt doua dealuri inalte, neacoperite de padure, de unde se poate vedea toata Poiana Velicanului, Depresiunea colineara a Transilvaniei si partea sudica a muntiilor Bucegi (partea cu vf. Omu), toate in acelasi timp.
Pe unul din dealuri se afla cativa pomi foarte batrani, sunt extraordinar de frumosi... din pacate nu am gasit nici-o poza cu ei. Chiar langa pomi stateau la soare cativa gusteri, pe unu l-am prins sa-i facem poza dupa care i-am dat drumul (poze mai jos).

















Pe langa drumul ce urca la poiana curge un parau. Sus am gasit si un izvoras cu apa limpede si buna de baut.
Daca il cauti, se afla exact cum iesi din padurea prin care trece drumul, la dreapta, langa un pom nu foarte mare.








Intr-una din serile cat am stat acolo, ne-a vizitat si ursul. Nu l-am vazut, dar toti cainii care pazeau cabana latrau de mama focului. Dimineata i-am intrebat pe muncitorii localului si ne-au spus ca venise ursul, dar a plecat repede fara sa faca scandal. Ne-au spus ca se mai intampla sa vina din cand in cand, dar numai noaptea.


Cam atat despre acest loc...
La plecare am trecut si pe la Castelul Bran, va las cu niste poze.

Poze:
























































03. Jepii mari (cateva poze) - Aug 10, 2012 10:17:00 PM





Am gasit cateva poze din iunie 2010  cand am urcat pe Jepii mari. Nu prea mai tin minte ce s-a intamplat in ziua aia; doar ca eram cu trei prieteni si unu din ei imi povestea cum de fiecare data cand se duce la munte cu masina, la intoarcere e cate un accident pe drum. Cand ne-am intors era ditamai coloana de masini pentru ca mai inainte, ce crezi, era un accident, din pacate foarte grav...












04. Jepii mici - first time - Aug 18, 2011 11:17:00 AM





Dimineata, 5:45, suna ceasul, eram deja treaz, cu greu ajung la tren, ETA 10 minute, la bilete bat odata, de doua ori, motivul cifrei 3 o aduce pe tanti de la bilete suparata ca am indraznit sa nu-mi permit sa pierd trenul batand mai tare in geamul care este. Ce bati domne asa... ca fumam si eu... Eu ce era sa mai zic!ETA 5 minute, imi tin respiratia si traversez pasajul subteran, vine trenu, pleaca trenu, verific, eram in el, la clasa intai erau fotolii moi plus cocalari galagiosi, la clasa a doua era mai comod! Am ascultat muzica aproape tot drumul, mai spre sfarsit am ascultat si altceva, un tigan si un acordeon, care nu pareau a fi prieteni, se tot certau intre vagoane, tiganu-l gadila pe la butoane si acordeonu cre' ca-l tot injura...
Ajungem, da, nu eram singur, era si Vedeta cu mine, daca te uiti pe la tv, deci esti masochist, cretin sau extraterestru, tre' sa-l fi vazut! Spre punctul de pornire al traseului am trecut pe langa hotelul Silva inconjurat de trotuarul presarat cu vreo 200 de oameni care venisera sa se dea cu telecabina! Continui sa merg inainte, pt. ca inapoi nu mi-a trecut prin cap sa incerc, impreuna cu 10 oameni plus inca vreo 20 de... obiecte... pantofi, lanturi, fuste, burti si linistea caracteristica speciei lor! Obiectele de personaje au cotit stranga spre cascada...






Jepii mici, aer, liniste, natura... perfect, de cand asteptam sa vad ce Bau-Bau se ascunde in acest traseu! Inainte sa pornim, un nene care avea in kilograme cat mine si Vedeta la un loc plus rucsacurile noastre, ne lasa intrebandu-ne daca nu cumva a incurcat Jepii intre ei! Parea hotarat, dupa 5 minute ne-am hotarat si noi, dupa alte 30 de minute am hotarat sa ne intoarcem, in entuziasmu' nostru gresisem poteca si ne abatusem de la treseu! Cand am revenit la traseu ne-am intersectat cu un cretin cu familie cu tot, cum altfel sa-i zic cand el vroia sa urce cu odrasla de vreo 1-2 ani in brate plus alte doua jucarii neteleghidate de 4-5 ani pe un traseu deosebit de periculos!
Dupa vreo ora ne-ntrebam daca nenea fara valente de sportiv nu cumva a luat elicopterul pana sus, ca pana acum, chiar si cu avansul ce il daduram, ne asteptam sa-l fi intrecut deja de 5 minute! Cu o juma' de ora mai sus, l-am zarit, el era, avea pantaloni rosii, defapt pantalonii, inafara de rucsacul in care as fi incaput foarte comod, era tot ce avea! Cand ne-am intalnit, am petrecut, fara voie, vreo 5 minute in spatele lui pt. ca pe dreapta nu se depaseste si pe stanga era prapastia! Ca sa-si traga sufletul ne intreaba ce credem noi ca sunt punctele alea albe de sus pe partea stanga cum urci! Eu i-am spus ca probabil sunt pietre ude care stralucesc in soare fara sa fac conexiuni stiintifico-fantastice, mai ales ca tocmai trecuse o mica ploaie! El imi zice ca i se pare ca se misca... deja nu mai stiam daca vroiam sa urc sau sa cobor!
Am accelerat pana sus cu pauze mici si dese, ca nu pot sa merg ca prin parc, n-am rabdare! O tanti , care probabil ne-a vazut cum urcam ne-a intrebat daca suntem la maraton, parea ca avea experienta pe munte, daca ma intrebai pe mine as fi zis ca parea obosita! Mai sus un grup de trei fete si un caraus ne-au intrebat cat timp ne-a luat pana acolo, i-am zis ca vreo doua ore... da nu cred ca a fost relevant pentru ei, avand in vedere ca au coborat trei pietre in patru minute! Inca o juma' de ora si eram sus!



 
Sus... se vedea superb de sus... inteleg de ce a cumparat englezu ala cabana Caraiman, ce nu inteleg insa e unde mama naibi la gasit pe idiotu ala de avea grija de ea, un bataus galagios si gras... cum naiba de nu uita sa respire!?In timp ce ne gandeam incotro s-o apucam, vine un reporteras de teren sa-i ia interviu vedetei de era cu mine... tipic, la orice event sau iesire la distanta tre sa fie cineva care sa-l traga pe video! De aici si numele.


Urcam pana la cruce, facem 2-3 poze si plecam, era cam inghesuiala.



Ne dam la vale unde era mai liniste si... sa mancam, zic. Impartim mancarea in trei ca asa e frumos cand ai oaspeti...sau noi eram oaspetii?!









Vedeta are fite, nu vrea sa mai urcam pana la Omu asa ca o luam tot la vale spre Piatra Arsa, probabil de soare! Intre Babele si Piatra Arsa ne-am oprit sa contemplam o bordura, probabil sti despre care vorbesc, e singura bucata de piatra man-made din zona! Acolo se auzea linistea, nici daca esti mort nu cred ca poti experimenta o liniste mai puternica! Eram mai fericit decat daca cineva m-ar fi lasat sa-i conduc 911-u!

Am ajuns la cabana Miorita care ne-a speriat cu un semn de genu' atentie ca te papa ursu! De aici pana in Sinaia ne-am tinut dupa banda rosie... tare lung si boring drumu asta! Trei ciumpalaci in blugi, pantofi, cu telefonu pe speaker si cu ceva alcool in sange, pe la Miorita, ne-au intrebat daca ne indreptam spre oras ca se tin si ei dupa noi... in ritmu in care se tarau nu cred ca au ajuns nici azi! Nici nu stiu ce cautau la munte... defapt stiu da mi-e scarba!


Noaptea am petrecut-o ba in Sinaia ba in Busteni ca trenu venea tocmai la 7... lunga noapte alba...Am dormit in tren cate 10 minute la interval de 5... cand mai aveam putin pana acasa s-au suit in tren niste mexicani si am primit o demonstratie suprema de cocalarism, toata esenta se adunase la un cacat infect de tigan imputit care timp de 10 minute tipa la telefon ca un retardat, ce de altfel si era, intre vagoane... nu mai avea credit da ii spunea tutei cu care vorbea ca atunci cand ajunge acasa isi baga 20 de euro pe tel... a dat in termopan cu pumnu dupa ce s-a imbatat, da nu-i problema ca l-a facut bucati... din ce-am inteles avea asa de multi bani incat prefera sa mearga cu trenu, si cand ajunge acasa, se schimba si se duce la carciuma! Jegu de om injura cu o frecventa de invidiat... nici nu stiu de ce am scris despre taratura asta...





Cu toate cele indurate a fost frumos! Nu stiu ce se sperie lumea de Jepii Mici ca mie mi s-au parut foarte accesibili, drept dovada faptul ca pana si cocalarii, nu numai ca se incumeta, dar si ajung sus! Chiar si nenea ala de vreo 150kg, pt care am o urma de respect avand in vedere ca cei din categoria lui nici nu ies din casa daca nu merge liftu, a reusit sa urce intr-un timp respectabil!Am dovada, e pixelul rosu din poza (sa-mi fie rusine)! aici avea 3,5 ore...plus inca o jumatate pana sus!




Cand eram mic faceam multe trasee foarte lungi pentru varsta mea si niciodata nu mi s-a parut greu sa urc pe munte, prefer sa urc de 5 ori decat sa cobor odata! 
Desi au trecut cativa ani de cand nu am mai urcat pe munte se pare ca nu mi-am pierdut antrenamentul! Am urcat in mai putin de 3 ore fara sa exagerez.
Sper sa mai dau de cateva ori pe la munte anu asta... pana nu se pune zapada!
La revedere!

Poze: